Despre A.D.I. Apă Canal Muscel
Despre Asociație
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Muscel are ca scop reglementarea, înființarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciului de alimentare cu apă și canalizare pe raza unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea unor proiecte de investiții publice de interes zonal și regional destinate înființării, modernizării și dezvoltării sistemelor de utilități publice aferente serviciului, în conformitate cu strategia de dezvoltare.
La baza înființării asociației se află interesul comun al comunităților membre pentru îmbunătățirea serviciului de alimentare cu apă și canalizare, asigurarea unor tarife suportabile pentru populație, respectarea standardelor europene privind protecția mediului și creșterea capacității de atragere a fondurilor europene necesare investițiilor în infrastructura tehnico-edilitară.
Obiective
- Încheierea contractului de delegare cu operatorul SC EDILUL CGA SA.
- Exercitarea drepturilor de control și informare privind activitatea operatorului, conform statutului și actului constitutiv.
- Asigurarea dialogului permanent și colaborării cu autoritățile administrației publice locale în vederea coordonării politicilor și acțiunilor de interes intercomunitar.
- Aprobarea strategiei de dezvoltare a serviciului.
- Monitorizarea implementării proiectelor de investiții în infrastructura tehnico-edilitară.
-
Identificarea și promovarea măsurilor pentru creșterea calității serviciului:
- asigurarea unei politici tarifare echilibrate, care să permită dezvoltarea și modernizarea serviciului fără depășirea limitelor de suportabilitate ale populației;
- aplicarea principiului solidarității;
- implementarea permanentă a principiului „poluatorul plătește”;
- creșterea progresivă a gradului de acoperire a serviciului;
- prestarea serviciului în condiții tehnice, administrative și comerciale eficiente;
- menținerea și întreținerea corespunzătoare a infrastructurii și echipamentelor;
- gestionarea eficientă a resurselor umane;
- sprijinirea membrilor asociației și a operatorului în obținerea resurselor financiare necesare implementării strategiei de dezvoltare.
Activități
- Elaborarea și aprobarea strategiei de dezvoltare, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente, precum și a programelor de protecție a mediului.
- Coordonarea proiectării și execuției lucrărilor tehnico-edilitare într-o concepție unitară și corelată cu dezvoltarea economico-socială a localităților membre.
- Monitorizarea și raportarea indicatorilor de performanță ai serviciului și aplicarea măsurilor corective prevăzute prin contractul de delegare, atunci când este cazul.
- Consultarea asociațiilor de utilizatori în vederea stabilirii politicilor și strategiilor locale privind organizarea și funcționarea serviciului.
- Medierea conflictelor dintre utilizatori și operator, la solicitarea uneia dintre părți.
-
Monitorizarea respectării obligațiilor asumate de operator privind:
- respectarea obligațiilor contractuale și a indicatorilor de performanță, inclusiv în relația cu utilizatorii;
- administrarea, exploatarea, conservarea, întreținerea și dezvoltarea sistemelor de utilități publice;
- exploatarea eficientă și în condiții de siguranță a infrastructurii și bunurilor aferente serviciului;
- protecția mediului și a domeniului public.
- Asigurarea protecției utilizatorilor.
- Solicitarea informațiilor privind nivelul și calitatea serviciului furnizat, precum și administrarea bunurilor încredințate operatorului.
- Stabilirea unei politici tarifare unitare pentru întreaga arie de delegare.
- Aprobarea formării, ajustării și modificării prețurilor și tarifelor propuse de operator.
- Elaborarea și aprobarea regulamentului serviciului și a caietului de sarcini armonizat pentru întreaga arie de operare.
- Păstrarea, în condițiile legii, a confidențialității datelor și informațiilor economico-financiare ale operatorului, cu excepția informațiilor de interes public.